Studiu istoric si arheologic

Biserica Sfântul Ilie, din com. Șcheia, jud. Suceava, este amplasată pe terasa superioară a pârâului cu același nume, la poalele formațiunii geografice Dealul Crucii. Biserica de piatră ctitorită la 1488 de Ștefan cel Mare (1457-1504)[1], domn și voievod al Moldovei. Important și semnificativ este faptul că acest domn a ridicat în același an, două biserici, la două mănăstiri diferite: Sfântul Ilie și Sfântul Gheorghe de la Voroneț, pe locul altor lăcașe de cult anterioare[2].

Ștefan cel Mare a înzestrat mănăstirea Sfântul Ilie cu proprietăți, precum: terenul Gropile[3], jumătate din satul Costâna, satul Florinta, jumătate din Milișăuți, Satul Mare, Hodera, Iezerani și Giulești[4] și alte bunuri.

Biserica Mănăstirii Sfântul Ilie a fost menționată documentar în prima jumătate a secolului al XV-lea, înainte de 1443. Astfel, pe un Codex[5], manuscris în limba greacă, care a aparținut cardinalului Ioan de Raguza[6] (mort la 1443), este pomenit Macarie, călugăr la Mănăstirea Sfântul Ilie Tesviteanul de lângă Suceava[7].

Textul are următorul cuprins: „În luna decembrie 18, a murit călugărul Macarie la Suceava, în Mănăstirea Sfântului Ilie Tesviteanul și a fost înmormântat de duhovnicul său, kyr Calinic”[8]. Informația certifică faptul că pe locul actualei biserici ridicată la 1488 de Ștefan cel Mare, s-ar fi aflat o alta, poate de lemn pe temelie de piatră.

Săpăturile arheologice dintre anii 1997-1999 de la Biserica Sfântul Ilie au dus la constatarea că: „pe locul actualei ctitorii ștefaniene, mai cu seamă pe latura de vest, se afla o construcție de lemn pe temelie de piatră, posibil un edificiu destinat cultului, acea mănăstire cu hramul Sfântul Ilie Tesviteanul de la Suceava, unde și-a dat obștescul sfârșit călugărul Macarie”[9]. Însă, din planul publicat de autorii săpăturilor[10] (fig. 1) nu rezultă că ar fi fost surprinsă vreo structură de piatră (fundație / elevație) de la o construcție mai veche, de la o eventuală biserică de lemn, ceea ce induce un mare semn de întrebare asupra interpretărilor făcute de arheologi. De asemenea, nu avem știință de existența unor planuri, profile stratigrafice, relevee etc.

Adăugăm însă o informație recentă, inedită: în 2017, la aproximativ 80 de metri spre sud-vest de biserică, în urma unor lucrări mecanice de îndreptare a unui teren aflat pe aceeași direcție cu biserica, a ieșit un schelet uman orientat est – vest, iar pe suprafața solului galben erau vizibile urmele mai multor gropi de morminte cu aceeași orientare. Noi presupunem că este vechiul cimitir al Mănăstirii Sfântul Ilie, amplasat în afara zidurilor de incintă și a chiliilor[11].

Ipoteza că primul lăcaș de cult de la Sfântul Ilie ar fi fost ridicat de către Iliaș / Ilia[12] voievod (1432-1433; 1435-1436; 1436-1442)[13], fiul lui Alexandru cel Bun (1400-1432)[14] poate fi luată în calcul, însă nu există nici o dovadă care să o justifice suficient. De altfel, în apropierea zidurilor bisericii a fost descoperită o construcție arsă (considerată locuință), cu materiale ceramice de la sfârșitul sec. XIV (fig. 6) și începutul celui următor, poate resturile unei chilii.

Pisania aflată deasupra ușii bisericii, pe peretele vestic, cuprinde următorul text dăltuit în piatră cu litere chirilice:

„Ioan Ștefan voievod, fiul lui Bogdan voievod, domn al Țării Moldovei, am zidit acest hram în numele Sfântului Prooroc Ilie. Și s-a început în anul 6996 [1488], luna mai 1 și s-a sfârșit în același an, octombrie 15”[15].

A ridica în timp de câteva luni două lăcașe de cult, presupune atât costul lucrărilor, cât și meșterii care au construit două edificii de piatră care dăinuie în timp. Ctitorul, Ștefan cel Mare (zugrăvit în tabloul votiv împreună cu membrii familiei), a zidit, după 1485, anul în care a fost învins la Hindău, biserici în diverse locuri din Moldova.

Biserica Sfântul Ilie are pronaos, naos și altar, planul fiind asemănător cu al bisericilor Pătrăuți (1487) și Voroneț (1488), ctitorite de Ștefan cel Mare. Dar, Biserica Sfântul Ilie seamănă mai mult cu Biserica Sfântul Gheorghe de la Voroneț.

La Biserica Sfântul Ilie au fost efectuate săpături arheologice[16] între 1997- 1999.

Cercetările arheologice de la Biserica Sfântul Ilie

Au fost trasate în 1997 trei secțiuni[17], după cum urmează:

SI, SII, SIII, pe laturile de sud și vest.

În secțiunea SI, la est de zidul perpendicular pe biserică; au fost descoperite două cavouri de cărămidă și lespezi de piatră le gate cu mortar, cu bolta distrusă[18]; în cavoul 2 au fost găsite oase și fragmente de țesătură cu fir metalic și trei nasturi din fir de argint aurit (fig. 5); ambele cavouri erau târzii, însă, arheologii nu precizează cronologia lor[19]; textilele și nasturii datează din sec. al XVII-lea

În secțiunea SII, a fost găsit cavoul 3, cu boltă, cu un schelet deranjat; craniul era depus pe o cărămidă, concluzia fiind că a aparținut unui călugăr; în umplutura cavoului au fost găsite „fragmente de tencuială cu frescă de mici dimensiuni, precum și fragmente de butoni și discuri decorative smălțuite de la fațadele bisericii”[20].

În secțiune au fost cercetate șapte morminte (M4-M10), în gropi simple, unele suprapuse, fără inventar, presupuse a fi de călugări.

În secțiunea III, amplasată pe latura de sud a bisericii a fost cercetat cavoul nr. 4, ridicat din lespezi dispuse vertical, cu botă de lespezi; în cavou a fost găsit un schelet și un șnur din fir metalic; nu avea alt inventar funerar.

La un metru de vestul zidului bisericii, a fost identificat un strat compact de cărbune, gros de 9 cm, cu fragmente mărunte de ceramică (fig. 6); potrivit autorilor descoperirii ar resturile incendiate ale unei locuințe de la sfârșitul secolului al XIV-lea, sau începutul sec. al XV-lea[21].

În secțiunea III au fost găsite numeroase fragmente de frescă, plăci ceramice plate, nesmălțuite, olane și altele[22] (fig. 4, 7, 8).

Între 1632-1653 biserica a fost reparată și zugrăvită de către mitropolitul Varlaam, mănăstirea suferind distrugeri în timpul luptelor polonezilor conduși regele Jan Sobieski.

La 1702 din pricina unor răscoale din țară, mănăstirea a rămas pustie, călugării refugiindu-se în alte locuri[23].

În 1792, biserica a fost afectată de un incendiu, fiind reparată. Este sigur că refacerea bisericii a însemnat și înlăturarea unor părți din tencuiala exterioară, de aici provenind fragmentele de frescă, de butoni ornamentali, aflate în pământul de umplutură din zona investigată arheologic. Au fost descoperite fragmente de cărămizi smălțuite cu albastru peruzea, galben și violet, provenite de la decorul bisericii refăcut în secolul al XVII[24].

Altă restaurare a biserici a fost la începutul secolului al XX-lea, fiind coordonată de către inginerul Hugo von Rezori[25]. În urma acestei reparații, au fost tencuite fațadele cu ciment și a fost amplificată ornamentația zidurilor cu cărămizi smălțuite și nesmălțuite. Potrivit cercetătoarei Paraschiva-Victoria Batariuc, „Actualul aspect al fațadelor bisericii fostei mănăstiri Sfântul Ilie nu respectă nici decorul ceramic originar, de la sfârșitul secolului al XV-lea, nici pe cele din secolul al XVII-lea, fiind o creație modernă, care nu are suport în realitatea istorică”[26].

La exterior biserica mai păstrează fragmente de frescă, precum pictura ce redă pe Mitropolitul Varlaam (a păstorit între 1632-1653)[27], fapt ce documentează că biserica a fost zugrăvită / repictată ? după reparații.

Arheologii care au investigat la exterior biserica au ajuns la concluzia următoare: „credem că acum a fost ridicat nivelul de călcare din jurul edificiului, deoarece porțiuni din elevație – circa 0,40 – 0,60 m – au fost acoperite cu moloz și pământ”[28], ceea ce este sigur prin depunerile masive de umplutură.

Între piesele care au fost descoperite în timpul săpăturilor arheologice de la Biserica Sfântul Ilie sunt fragmente de butoni ornamentali, cărămizi smălțuite, a dus la concluzia că: „putem presupune că la biserica Mănăstirii Sfântul Ilie, imediat sub cornișă, se găsea o friză formată din două rânduri de discuri divers colorate, smălțuite și nesmălțuite, separate de trei șiruri de butoni triunghiulari”[29].

         Profesorul Eugen Kozak menționa existența în biserică a următoarelor pietre de  mormânt[30]:

1.    Piatră tombală (116 cm lungime, 59 cm lățime,  cu text slavon:

„Această piatră a făcut-o Dumitrachi pentru fratele meu … îngropat aici în biserica sfântului prooroc Ilie … în anul 7103 [1595]”

2.    Piatră tombală (166 cm lungime și 64 lățime), cu următorul text slavon:

„Această piatră a făcut-o și împodobit-o Draga panului meu Crăste, care s-a săvârșit …în anul 7172 [1664].

3.    Piatră de mormânt (133 cm lungime, 48 cm lățime) cu inscripție românească cu litere slave:

„Supt piatră pi….[ră]păusatu întru ep…zue zile…vl 7271 (1763).

Biserica Sfântul Ilie a fost pictată la interior după ce a fost terminată, probabil în 1488. Tabloul votiv, amplasat pe pereții de vest și de est, îl înfățișează pe Ștefan cel Mare, ctitor, care închină modelul pictat al bisericii Domnului Iisus Hristos, fiind condus de Poorocul Ilie; urmează Bogdan (adolescent), un alt fiu matur (neidentificat, inscripția fiind ștearsă) și Doamna Maria[31].

Tablourile votive de la Biserica Sfântul Ilie și de la Biserica Sfântul Gheorghe de la Mănăstirea Voroneț sunt din același an 1488. Tabloul votiv de la Voroneț este autentic, nemodificat și îl redă pe Ștefan cel Mare, ctitor, urmat de o fiică, de Maria / Voichița și de Bogdan. Remarcăm, astfel, că succesiunea dinastică fusese stabilită de către domn, urmașul la tron fiind Bogdan. În tabloul votiv de la Pătrăuți (biserică zidită la 1487), Ștefan cel Mare este urmat de Bogdan, de o fiică, de Maria / Voichița și de altă fiică. Însă, trăia Alexandru[32], primul fiu al lui Ștefan și la doamnei Evdochia de Kiev[33], cel care, potrivit cutumelor epocii, trebuia să urce pe tronul Moldovei. Cu toate că picturile din tabloul votiv de la Biserica Sfântul Ilie au fost martelate (fețele) și întreg (al treilea personaj), posibil de turci la 1538, este posibil ca al doilea personaj[34] din tabloul votiv să-l redea pe Alexandru[35]. Este o ipoteză care poate fi luată în calcul.

În concluzie, studiile arheologice de la Biserica Sfântul Ilie ar trebuie continuate pentru a fi lămurite unele elemente încă neelucidate, precum:

·      există fundații ale unui lăcaș mai vechi ?

·      faze de restaurare, reparare;

·      identificarea structurii chiliilor și amplasarea lor topografică;

·      identificarea traseului zidului de împrejmuire;

·      cercetarea arheologică a interiorului bisericii;

·      investigarea arheologică a necropolei medievale aflată în apropiere;

Propunem  executarea lucrărilor de consolidare ,  restaurare si conservare prevazute in prezenta documentatie cu supravegherea arheologică de specialitate  ( arheolog expert ).

          In timpul lucrărilor se vor întocmi documentații arheologice : planuri, relevee,   grunduri, secțiuni stratigrafice, imagini comparative .